ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din fr. altération.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink
ALTERÁȚIE ~i f. 1) v. A ALTERA și A SE ALTERA. 2) muz. Modificare a înălțimii unui sunet cu ajutorul accidenților muzicali. [G.-D. alterației] /<fr. altération
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
ALTERÁȚIE s.f. (Rar) Alterare. ♦ (Muz.) Ridicare sau coborâre a unui sunet sau a unui acord cu ajutorul unor semne convenționale; (p. ext.) Semn convențional care indică acest acord. [Gen. -iei, var. alterațiune s.f. / cf. fr. altération].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
ALTERÁȚIE s. f. (muz.) modificare a înălțimii unui sunet cu ajutorul accidenților muzicali. (< fr. altération, lat. alteratio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink
ALTERÁȚIE s. (MUZ.) 1. accident. 2. alterație mixtă v. becar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
alteráție s. f. (sil. -ți-e), art. alteráția (sil. -ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink
*alterațiúne f. (mlat. alterátio, -ónis). Schimbare în răŭ: alterarea sănătățiĭ. Schimbarea fețeĭ orĭ a vociĭ din cauza emoțiuniĭ. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Definiții din dicționare specializate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
--------------------------------------------------------------------------------
alterație (alterare), modificare, de obicei temporară, a unei stări „date”: 1. În ritmica notației (III) mensurale, prin a. se dubla valoarea (1, 3) notei (v. prolatio (2)). 2. În formulările melodice de tip monodic*, a. modifică starea diatonică*, prin apariția unor trepte* urcate sau coborâte față de scara obișnuită a modului*. A. dă naștere așa-numitelor moduri cromatice*, dar poate fi și pasageră, caz în care treptele* modului sunt mobile (când cromatice, când diatonice). Așa-numitul „cromatism de alunecare” ia naștere din a. cromatică a treptelor alăturate. 3. În armonie (III, 1), a. modifică cromatic notele constitutive ale unui acord* (de obicei se consideră a. reale numai fundamentala* și cvinta acordului) (ex.) A., ca element de grafie, trebuie înțeleasă în respectivul context armonic, căci, prin modificarea elementelor acordului, structura armonică se complică până la echivoc și iau naștere situații de enarmonie (2), ce contribuie la realizarea unor modulații* îndepărtate. Semne de a., semne așezate pe portativ*, înaintea notei*, care își modifică înălțimea cu un semiton* cromatic. Aceste semne, ce sunt diezul* (și dublu-diezul), bemolul* (și dublu-bemolul), apar pe parcursul discursului și au un efect limitat în cadrul aceleiași octave* și a aceleiași voci (2) (schimbarea unuia dintre aceste elemente implică rescrierea semnului). Becarul* are nu numai menirea de a anula diezul sau bemolul ci și de a realiza o a., de ex.: un si bemol constitutiv (într-un mod* mixolidic pe do), modificat printr-un becar, reprezintă o cromatizare superioară; în basul cifrat*, în locul becarului se menționa în asemenea situații un diez.