Cînd spui „un pahar de apă”, te asigur că nimeni nu se gîndeşte că „paharul este alcătuit din apă” (cum zice rooa). Aşa cum nimeni nu se gîndeşte că lingura e făcută din făină cînd spui „o lingură de făină”, sau că oala e făcută din sarmale, cînd spui că ai făcut/ai gătit „o oală de sarmale”. În toate aceste exemple, „un pahar”, „o lingură” sau „o oală” reprezintă cantitatea pe care o conţine în mod obişnuit respectivul obiect.
Astfel, este cît se poate de corect să spui „un pahar de ulei” sau „un pahar de zahăr” sau „un pahar de vin”, sau „o ceaşcă de cafea”, sau „o cană de lapte”, „o farfurie de mîncare”, „un borcan de dulceaţă”, „o găleată de apă”, „o roabă de nisip”, „un vagon de grîu”, avînd deplina siguranţă că oricine va înţelege că e vorba de respectivele cantităţi de materiale pe care le pot conţine în mod convenţional respectivele recipiente. Aceste recipiente capătă înţeles de unitate de măsură, aşa cum ai spune „un kilogram de cartofi”, sau „o tonă de pietriş”. Aşa că prepoziţia „de” este foarte corectă în toate aceste sintagme şi îşi ocupă locul ei legitim.
Cu toate acestea, există şi cazuri (mai rare, într-adevăr) cînd este corect să spui „un pahar cu apă”: de exemplu cînd vrei să ţi se servească apa într-un pahar, şi nu într-o cană; atunci eşti îndreptăţit să ceri „un pahar cu apă”. Însă cînd spui că azi n-ai băut nici măcar „un pahar de apă”, te referi la respectiva cantitate de lichid, şi nu la obiectul în sine, şi deci vei spune „de apă” şi nu „cu apă” (pentru că, la urma urmelor, ai băut – sau n-ai băut, mai bine zis – cantitatea de apă din pahar şi nu paharul în sine).
La fel stau lucrurile şi cînd spui: „am lăsat jos găleata cu apă şi-am luat-o la fugă”. Aici se înţelege clar că găleata conţinea apă şi te referi la obiectul „găleată” că l-ai lăsat jos. Este corect să spui „cu”. Dar dacă spui: „am lăsat jos găleata de apă şi am luat-o la fugă”, atunci se poate înţelege foarte bine că găleata era goală, iar tu te referi la găleata pe care o foloseai de obicei pentru căratul apei (găleata pentru apă), sau, dacă totuşi găleata avea în ea apă, ai lăsat jos respectiva cantitate de apă ca s-o poţi lua la fugă.
Ar mai fi de comentat cazul în care prepoziţia „de” apare sinonimă cu „pentru” (ca în exemplul de mai sus, găleata de apă/pentru apă), cu toate că acest caz nu face obiectul întrebării din titlu. Folosim sintagmele „pahar de apă”, sau „pahar de vin”, sau „pahar de ţuică” pentru a denumi pahare de mărimi diferite (uzual, de 250, 150 sau 30-50 de centimetri cubi) care se folosesc de obicei pentru apă, pentru vin, sau pentru ţuică. De exemplu: „dă-mi paharele de apă de pe poliţa de sus, să le pun pe masă!”
În concluzie: folosim prepoziţia „de” cînd ne referim la o unitate convenţională de măsură pentru o cantitate oarecare de materie, iar cînd facem referinţă la obiectul în sine împreună cu conţinutul lui, atunci folosim prepoziţia „cu”.
Limba Engleză
(637)
Limba Franceză
(75)
Limba Germană
(143)
Limba Spaniolă
(46)
Limba Italiană
(309)
Diverse
(76)
Limba Română
(1,417)
